Icoana Maicii Domnului „Censtohova” a vizitat parohia din Faro


IMG_0852

În perioada 26-27 martie credincioşii din sudul Portugaliei au avut posibilitatea să se închine icoanei Maicii Domnului numită „Censtohova”. Această icoană este copia icoanei „Odighitria” („Călăuzitoarea / Povăţuitoarea”), care conform tradiţiei a fost pictată de Evanghelistul Luca.

Vizita icoanei în Portugalia face parte din pelerinajul numit „De la un ocean la celălalt”, care a început pe 14 iunie 2012 de pe ţărmul Oceanului Pacific, din Vladivostok (Rusia) şi termină pe 14 aprilie a.c. în Nazaré (Portugalia), pe litoralul Atlanticului. Acest pelerinaj are scopul de a ne chema pe toţi, de la Răsărit pînă la Apus, în apărarea vieţii şi a familiei.

Graţie bunăvoinţei organizatorilor pelerinajului icoanei în Portugalia, a fost posibil ca în agendă să fie inclusă şi aducerea ei în parohia noastră din Faro, unde sute de creştini ortodocşi au venit să se roage Născătoarei de Dumnezeu, pentru a ne arăta calea spre biruinţă asupra acestor atacuri împotriva valorilor vieţii.

Totodată am primit şi promisiunea, că după data de 14 aprilie v-a fi făcută încă o schimbare în program şi icoana nu se v-a întoarce imediat în Polonia, la mînăstirea din Yasnaia Gora unde este păstrată, ci v-a rămîne încă pentru cîtva timp în Portugalia şi atunci v-a vizita şi parohiile noastre din Cascais şi Setubal. O minune a Maicii Domnului! Să dea Bunul Dumnezeu să se săvîrşească!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diaspora / Диаспора, Portugalia / Португалия, Viaţa Bisericii / Церковная Жизнь și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Scrie un comentariu sau o impresie la acest subiect:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s